S-a dat startul, din timp, pentru programarea vacanțelor peste hotare! Câțiva dintre români și-au luat, deja, cazare în stațiunile din Grecia, pentru această vară. Cu prietenii sau familia, românii se pregătesc pentru a merge în insulele elene, pentru un concediu pe cinste. Însă, ce sume au plătit pentru acestea? Iată detaliile mai jos, în articol.
Thassos, Creta, Lefkada, Mykonos sau Santorini sunt câteva dintre insulele din Grecia, preferate de români, când vine vorba despre vacanță. Pentru a fi siguri că prind locuri, mulți concetățeni au început să își ia cazare din timp. Pe un forum cunoscut pe rețelele de socializare turiștii români în Grecia au notat și câteva informații despre prețurile pe care le-au plătit, pentru concediile de care se vor bucura în curând. De pildă, cât te costă un sejur, alături de familie, în Thassos?
Timpul trece repede, iar unii dintre români se pregătesc de concedii. Pentru a beneficia de oferte și pentru a găsi cazare din timp, au făcut deja, primele rezervări pentru vara lui 2023. Pe rețelele de socializare, în grupul „Forum Thassos”, mai mulți români au notat informații despre sumele pe care le-au plătit, pentru diferite sejururi, în diverse perioade ale verii. De pildă, o persoană a notat faptul că pentru un sejur de nouă nopți a găsit o cazare cu mic dejun la prețul de 2115 euro.
„Prinos, două camere duble plus una single, 5 adulți (12-21 august) 9 nopți, cu mic dejun, 2.115€. 85€ camera dublă și 69 single!”, spune un român.
Este adevărat faptul că prețurile oscilează în funcție de zonă și de beneficiile pe care le oferă cazarea. De exemplu, pentru zona Limenas din Thassos, un român a plătit 960 de euro pentru un sejur de șase nopți, în luna iulie 2023, fiind inclus și micul dejun: „Bună ziua. Cazare în Limenas 6 nopți (4-10 iulie) cu mic dejun în cameră, doi adulți și doi copii de 8 și 12 ani, un studio cu 2 camere lângă plajă. Am plătit 960 euro”.
Tot în aceeași locație, un alt român a găsit o cazare cu 560 de euro. Pe de altă parte, în Prinos, o familie a scos din buzunar, pentru un sejur de zece nopți, nu mai puțin de 1.400 de euro: „Am închiriat un apartament în Prinos, 6-16 iulie, 10 nopți pentru 5 adulți și 2 copii cu 3 camere, bucătărie și balcon, doar cazarea cu 1.400 euro. Rezervarea am făcut-o în ianuarie”.
Prețurile pot fi destul de „piperate”, chiar și în această perioadă. De exemplu, o altă persoană a plătit 1.850 de euro: „Kallithea, 7 nopti, 13-20 iunie, casa cu 3 dormitoare, 5 adulți și 4 copii (5, 9, 13, 13 ani) doar cazare la 1850 euro”.
Sursă foto: Pixabay